sâmbătă, 8 ianuarie 2011

3.Viata mondena

           Imi cer scuze daca am creat confuzie prin alegerea neinspirata a titlului acestei postari, ba mai mult decat atat, pentru intarzierea cu care am continuat istorisirea. Faptul ca titlul este incomplet, amplifica de fapt echivocul.
Aceasta postare nu se refera la viata mondena actuala a orasului nostru ci la modul de viata al inaltei societati a sfarsitului de secol al XIX-lea, inceput de secol al XX-lea, in special al familiei care si-a pus amprenta foarte mult asupra istoriei localitatii Magurele, familia Otetelesanu.
Despre acele timpuri nu avem multe informatii; cel care, in calitate de ziarist, s-a ocupat de viata mondena contemporana lui, este Misu Vacarescu, alias Claymoor. Acesta scria in ziarul conservator de limba franceza “L’Indepandence Roumanie”, unde tinea rubrica mondena.
Harta colonelului Papazoglu (1871)
Povestea este plasata undeva, in Bucuresti, intre Calea Victoriei, hotelul Novotel, str. Otetelesanu si blocul “Lana de aur” (vezi harta).
Aici, Iancu, impreuna cu noua sa sotie, Elena, primea toata protipendada acelor vremuri, nu doar de sange nobil sau straini care veneau in Bucuresti in interese politice sau de afaceri, magistrati, specialisti in finante, din barou, ci si personalitati ale culturii Capitalei.
Saloanele elegante ale familiei Otetelesanu, dupa cum scria C. Bacalbasa,te consacrau. Spre a fi cineva in lumea de sus, trebuia sa treci prin acest salon si pe sub autoritatea acestui patronagiu. Aci se lansau fetele in lume, aci se lansau tinerii, aci se innodau intrigile sentimentale, aci se puneau la cale casatorii, aci se hotarau si multe combinatii politice  “.
In completarea acestor randuri, C Bacalbasa, scria: nu erai din lumea buna daca nu fusesesi primit la dansa (Elena), dar, oricine vei fi fost, odata primit in saloanele Otetelesanu, faceai parte din acea societate...”
De aici reiese faptul ca familia Otetelesanu detinea suprematia in lumea mondena, casa lor fiind ultima incercare pe care tinerii din inalta societate a acelor vremuri trebuie sa o fi depasit pentru li se recunoaste rangul.
Dupa moartea sotului ei, Coana Lina, a continuat sa organizeze aceleasi petreceri rafinate, rivalizand cu alta familie celebra, Familia Sutu sau cu Legatia Rusa.
Muzica pentru balurile si seratele organizate, era asigurata de catre celebrul violonist si compozitor Ludovic Wiest. Ca multumire pentru atmosfera creata, coana Lina, i-a lasat acestuia, ca mostenire, o mare suma de bani.

marți, 4 ianuarie 2011

Promovarea talentului

      Daca sunt copii sau alte persoane, din Magurele, care scriu poezii, proza, sau picteaza ori au inclinatii artistice, isi pot promova talentul, GRATIS, pe acest blog.

duminică, 2 ianuarie 2011

Interesul individual/national

    Este clar că într-o lume a „Miticilor” şi a „Naşilor” a autorităţilor corupte şi a celor parveniţi în postdecembrism, minimul efort, este dus la rang de religie.
    Acest fapt tinde să contagieze întreaga naţie română , dacă nu cumva a şi facut-o.
    Dar nu, nu toţi s-au îmbolnăvit de mercantilismul exacerbat ci, în contextul slabei finanţări a cercetării româneşti, un grup care, raportat la întreaga populaţie conlocuitoare, pare insesizabil, a reuşit să convingă politicul de este o elită, astfel că la Măgurele, în judeţul Ilfov,va fi demarat cel mai mare proiect de cercetare în domeniul laserelor şi al fizicii nucleare ELI-NP (Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics).
    Am scris mai sus cuvântul insesizabil referitor la echipa de cercetare din cadrul INFIN-HH şi chiar aşa şi este; când răsfoieşti presa sau revizionezi talk-show-urile televiziunilor din zilele care au urmat anunţului ministrului educaţiei, constaţi că subiectul cu uriaşe implicaţii economice, este tratat pe alocuri.
    De ce?
    Poate că interesul general nu contează în lupta acebă pentru audienţă sau, mai mult decât atât, când vine vorba de interesul patronului.
 
Razvan Tacoi
tel.:0766261449
razvantacoi@yahoo.com
http://magurele-ilfov.blogspot.com/