3.Viata mondena

           Imi cer scuze daca am creat confuzie prin alegerea neinspirata a titlului acestei postari, ba mai mult decat atat, pentru intarzierea cu care am continuat istorisirea. Faptul ca titlul este incomplet, amplifica de fapt echivocul.

Aceasta postare nu se refera la viata mondena actuala a orasului nostru ci la modul de viata al inaltei societati a sfarsitului de secol al XIX-lea, inceput de secol al XX-lea, in special al familiei care si-a pus amprenta foarte mult asupra istoriei localitatii Magurele, familia Otetelesanu.

Despre acele timpuri nu avem multe informatii; cel care, in calitate de ziarist, s-a ocupat de viata mondena contemporana lui, este Misu Vacarescu, alias Claymoor. Acesta scria in ziarul conservator de limba franceza “L’Indepandence Roumanie”, unde tinea rubrica mondena.

Harta colonelului Papazoglu (1871)

Povestea este plasata undeva, in Bucuresti, intre Calea Victoriei, hotelul Novotel, str. Otetelesanu si blocul “Lana de aur” (vezi harta).

Aici, Iancu, impreuna cu noua sa sotie, Elena, primea toata protipendada acelor vremuri, nu doar de sange nobil sau straini care veneau in Bucuresti in interese politice sau de afaceri, magistrati, specialisti in finante, din barou, ci si personalitati ale culturii Capitalei.

Saloanele elegante ale familiei Otetelesanu, dupa cum scria C. Bacalbasa, “te consacrau. Spre a fi cineva in lumea de sus, trebuia sa treci prin acest salon si pe sub autoritatea acestui patronagiu. Aci se lansau fetele in lume, aci se lansau tinerii, aci se innodau intrigile sentimentale, aci se puneau la cale casatorii, aci se hotarau si multe combinatii politice … “.

In completarea acestor randuri, C Bacalbasa, scria: ” … nu erai din lumea buna daca nu fusesesi primit la dansa (Elena), dar, oricine vei fi fost, odata primit in saloanele Otetelesanu, faceai parte din acea societate...”

De aici reiese faptul ca familia Otetelesanu detinea suprematia in lumea mondena, casa lor fiind ultima incercare pe care tinerii din inalta societate a acelor vremuri trebuie sa o fi depasit pentru li se recunoaste rangul.

Dupa moartea sotului ei, Coana Lina, a continuat sa organizeze aceleasi petreceri rafinate, rivalizand cu alta familie celebra, Familia Sutu sau cu Legatia Rusa.

Muzica pentru balurile si seratele organizate, era asigurata de catre celebrul violonist si compozitor Ludovic Wiest. Ca multumire pentru atmosfera creata, coana Lina, i-a lasat acestuia, ca mostenire, o mare suma de bani.

2. Viata

    Dar, dintre toţi înaintaşii săi, Ioan Oteteleşanu este persoana care s-a remarcat îndeosebi atât ca om politic, ca reprezentant de seamă al protipendadei bucureştene a sfârţitului de secol XIX, dar mai ales ca filantrop. Din anul 1795, când se naşte, şi până în 1838, când devine director al Salinelor, nu se ştiu prea multe despre pregătirea sa intelectuală. Ocupă, aşadar, în perioada 1838-1841 funcţia de director al Salinelor, timp în care îşi sporeşte averea pe care o moştenise de la familia sa, prin arendarea sării.

    În anul 1865 ocupă o importantă funcţie în Guvenul lui Cuza, aceea de ministrul de finanţe, până în anul 1866.

    Despre viaţa de familie ne istoriseşte Gheorghe Crutzescu; astfel, acesta ne spune  că „...pe la jumătatea veacului (al XIX-lea), vornicul Iancu Oteteleşanu trăia fericit în casele sale de pe Podul Mogoşoaiei (astăzi Calea Victoriei) cu soţia sa Safta, născută Câmpineanu (sora lui Ion Câmpineanu, familea descendentă din neamul Cantemirilor). Pe la 1860 însă, nemaifiind tânăr, dar atunci sunt patimile mai grele, s-a îndrăgostit nebun de o domnişoară pe care o cunoştea de când era copilă, Elena Filipescu, fiica lui Iancu (Iancu Filipescu - logofăt şi vistiernic). Când Safta şi-a dat cu nespusă durere seama că nuci timpul nici nici depărtarea nu pot stinge văpaia din sufletul sotului ei, s-a hotărât să divorţeze, ca să nu-i strice fericirea”

    Cei 30 de ani pe care Safta i-a petrecut alături de fostul său soţ, au făcut-o sa accepte un mare compromis, anume să locuiasca cu noua soţie a lui Iancu în casă, îngrijind de acesta în continuare, fapt aflat de la acelaşi G. Crutzescu care scrie: „... în 1861, noua soţie intră în casa din podul Mogoşoaiei. Dar Safta iubea intr-atât pe fostul ei bărbat, încât nu a avut tăria să-l părăsească cu totul şi se mută alături de el, în căscioara din curte... În fiecare zi de la Dumnezeu venea să-l vază, vedea de casa lui şi îl ingrijea dacă era bolnav. Şi nu mai era nimic ciudat în această purtare a ei, căci Safta şi cu Elena se împăcaseră în faţa Maicii Preciste, la Sărindar, şi atunci au trait în prietenie şi întru dragostea lor pentru acelaşi bărbat.”

1. Radacinile

Ioan Ottetelesanu face parte dintr-o familie boierească venită în zona Olteniei de astăzi înainte de formarea stului medieval Ţara Românească (eveniment datat în 1290-1330). Această familie îşi avea domeniul pe care îl stăpânea în judeţul Vâlcea, în localitatea Otetelis, localitate după care membrii familiei îşi iau numele de Otetelişanu. Otetelişenii se răspândesc aproape pe întreg teritoriul Ţării Româneşti şi acced tot mai mult în funcţii publice. Astfel, Radu de la Otetelis şi Stroe de la Otetelis sunt spatari aproximativ în anii 1550 respectiv 1640.

Primul dintre membrii vechii familii boiereşti care adoptă ca nume de familie forma Ottetelişanu este Vlad, spătar pe la 1665, formă pe care o foloseşte în menţionarea numelui său în toate documentele.

Fii lui Vlad Ottetelişanu, Udrea, Matei, Dragomir şi Radu ocupă şi ei demnităţi precum cele de logofăt sau postelnic. Mare vornic este şi Preda Ottetelişanu pe la 1790 iar în perioada stăpânirii habsburgice (dupa 1718), Ilie Ottetelişanu ocupă, deasemenea, demnitatea de mare vornic în deistrictul Doljului. În jurul anului 1783, Şerban Ottetelişanu, este mare culcer şi ispravnic şi pe la 1880 Barbu Ottetelişanu este mare culcer.

Pe lângă aceste demnităţi importante ocupate de membrii familiei, se inscrie şi cea militară; în Războiul de independenţă din 1877, Petre Ottetelişanu se distinge ca şi comandant al unei unităţi militare.

Ioan Ottetelesanu

Nu sunt multe informatii despre Ioan Ottetelesanu (1795-1878).

Acesta provine dintr-o straveche familie Ottetelesanu, cu radacini in judetul Valcea, localitatea Otetelis, formata aproximativ in secolul al XV-lea din boieri de rang inalt. Familia, prin Ioan Ottetelesanu, cumpara de la familia Cantacuzino mosia Magurele.

Ioan Ottetelesanu a fost ministru de finante in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza iar prin afacerile cu ocnele de sare se imbogateste, ulterior, inainte de moartea sa, lasa mostenire, prin testament, sotiei sale “Elena, nascuta Filipescu... toata averea miscatoare”.

Prin acelasi testament “facut in Bucuresti astazi noua-spre-zece martie, 1876”, sustine I. Ottetelesanu, “intreaga mea avere va servi la facerea unui institut de fete romance, carora li se va da crestere si educatie de bune mume de familie, fara pretentie sau lux”.