Dar, dintre toţi înaintaşii săi, Ioan Oteteleşanu este persoana care s-a remarcat îndeosebi atât ca om politic, ca reprezentant de seamă al protipendadei bucureştene a sfârţitului de secol XIX, dar mai ales ca filantrop. Din anul 1795, când se naşte, şi până în 1838, când devine director al Salinelor, nu se ştiu prea multe despre pregătirea sa intelectuală. Ocupă, aşadar, în perioada 1838-1841 funcţia de director al Salinelor, timp în care îşi sporeşte averea pe care o moştenise de la familia sa, prin arendarea sării.
În anul 1865 ocupă o importantă funcţie în Guvenul lui Cuza, aceea de ministrul de finanţe, până în anul 1866.
Despre viaţa de familie ne istoriseşte Gheorghe Crutzescu; astfel, acesta ne spune că „...pe la jumătatea veacului (al XIX-lea), vornicul Iancu Oteteleşanu trăia fericit în casele sale de pe Podul Mogoşoaiei (astăzi Calea Victoriei) cu soţia sa Safta, născută Câmpineanu (sora lui Ion Câmpineanu, familea descendentă din neamul Cantemirilor). Pe la 1860 însă, nemaifiind tânăr, dar atunci sunt patimile mai grele, s-a îndrăgostit nebun de o domnişoară pe care o cunoştea de când era copilă, Elena Filipescu, fiica lui Iancu (Iancu Filipescu - logofăt şi vistiernic). Când Safta şi-a dat cu nespusă durere seama că nuci timpul nici nici depărtarea nu pot stinge văpaia din sufletul sotului ei, s-a hotărât să divorţeze, ca să nu-i strice fericirea”
Cei 30 de ani pe care Safta i-a petrecut alături de fostul său soţ, au făcut-o sa accepte un mare compromis, anume să locuiasca cu noua soţie a lui Iancu în casă, îngrijind de acesta în continuare, fapt aflat de la acelaşi G. Crutzescu care scrie: „... în 1861, noua soţie intră în casa din podul Mogoşoaiei. Dar Safta iubea intr-atât pe fostul ei bărbat, încât nu a avut tăria să-l părăsească cu totul şi se mută alături de el, în căscioara din curte... În fiecare zi de la Dumnezeu venea să-l vază, vedea de casa lui şi îl ingrijea dacă era bolnav. Şi nu mai era nimic ciudat în această purtare a ei, căci Safta şi cu Elena se împăcaseră în faţa Maicii Preciste, la Sărindar, şi atunci au trait în prietenie şi întru dragostea lor pentru acelaşi bărbat.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu